Zebra Chronicles

S-a răsturnat un camion pe autorută. Ca şi cum i s-ar fi făcut somn şi s-a gândit să se lungească puţin de-a latul autorutei. S-a lovit un pic la bot, e drept, avea nişte fire de iarbă între dinţi. În rest nimic. O mormăitură puternică şi apoi un sforăit alungit.

Eu eram undeva în curul camionului somnoros, printre maşinile care încercau claxonânde să ajungă la aeroport. N-a ajuns. Zebra s-a distrat copios când am ajuns înapoi acasă.

“Am pierdut avionul.”

“Ei, na! Nu-i nimic tu, stai acasă”

Dar n-am stat acasă. Am plecat cu feribotul la Londonessa.

Frumoasă tare Lady Londra.

I-am zis Zebrei că sigur e Lady pentru că are puţă. Ce. Paris n-are penis? Întocmai, London are corespondentul feminin. Cine ghiceşte unde e puţa Londrei?

Firesc, Zebra s-a oripilat puţin. Pentru că e sensibilă.

Aveam ghid şi hartă de Barcelona. Haine asemeni. Le-am băgat în pungă şi am luat-o în jos pe marele boulevard londonez. Unde am crezut că e de fapt India. Şi am purtat la telefon o discuţie despre cum s-ar prăbuşi economia UK-istă dacă ar pleca acasă negricioşii ăştia cu mustaţă care le fac toate treburile murdare.

De asemeni, m-am întristat (şi Zebra n-are voie să râdă) auzind frecvent diverse personaje londoneze încercând să imite inconfundabilul accent englezesc. Să pară şi ei/ele de-ai / ale casei. Săracii/ele, că nu-i vina lor… Fiind imigrantă şi eu de felul meu, am teoria musafirului: în casă străină musafirul e binevenit atât timp cât respectă regulile casei. Firesc. Dar să vedem care sunt regulile casei… Aştia bieţii se maimuţăresc în felul ăla pentru că o elită de mari angajatori şcoliţi pe sume fabulosferice se strâmbă politically correct când aud accent străin. Pa job calumea, pa papa bun şi hăinuţe din bumbac.

Dar în fine, Zebra poate acum să râdă din nou la mine şi să zică iar să mă împac cu ideea că m-am născut în secolul douăzeci, şi sunt ceea ce scrie pe CV’ul meu. Fuguţa după CV’uri… ani din viaţă se reduc la rânduri scrise în CV’uri. Asta valorez. Sic. Sunt un om supărat şi oscilant şi fără chef de adaptare la timpuri. Nu mă adaptează şi pe mine cineva? Ca pe un roman lung care trebuie adaptat pentru un scenariu de film.

Revin. Am mai văzut multe şunculiţe plimbându-se prin Londra. Dar asta nu-i treaba mea, e treaba şunculiţelor.

Mi-a zburat mintea aiurea îndestulător cât am fost în Londra: cum ar fi arătat lumea acum dacă n-ar fi exitat Evul Mediu? Am avea probabil deja teleportoare şi leacul pentru cancer. (şi pentru discopatie, zice Zebra). Sau, sau, sau am fi deja uscaţi în seră de la atâta efect de seră, n-am de unde să ştiu.

AM VĂZUT Les Grandes Baigneuses al lui Cezanne (!!!!) Mă declar (artistic) satisfăcută şi nu m-am putut abţine de la a cumpăra un postcard cu pictura, mânca-o-ar Zebra… (dada, industriile culturale şi Adorno îmi zbârnâiau în urechi când am scos lira aia da nah!)

Cam asta e, pe scurt. Măsii de camion.

PS. Ştiaţi că de mult tare, pictorii foloseau pâine pe post de radieră?

Random, Troubled zebra, Zebra meets elephant | RSS 2.0 | Comment it , or trackback this post.