5 zile
A început aşa: simplicity as a stress reducer.
A continuat cu o jumătate de oră de tren, trei sferturi de autocar, 2 ore de aeroport, 2 ore juma de avion, 10 minute de trecut strada în faţă la aeroport, o oră autobuz (şi un lifestory întretimp), o oră de plimbare, [...]. iarbă kaki, răcoare, vin alb, semi-vis, semi-somn.
Aşa a fost prima zi. Am fost în România, se înţelege. Maraton, pentru că am vrut să recuperez 8 luni în 5 zile.
Am rămas cu următoarele imagini:
- În autobuz, o profesoară de mate (Hidoşenie. Mătrăgună. Aligator) povestind întâmplări de la bac unei puştoaice (Ruptă din soare. Ochi mari. Căpruie. Tenişi roşii) care se pregătea pt bac.
- La toaletă în aeroport, ţigănci îşi numără banii. În toaletă, nici zăranie de h.ig.
- Pe terasă la Green (cu câine şi femei cu bentiţă şi sandale), masa plină de ciocolată, marţipan şi gentuţe.
- Pe strada Panselelor, teii tăiaţi.
- La Alina, curcubeu în colţul camerei.
- La resto, pepenele galben lucrat cu linguriţa de Ma.
- În tren, studentă la medicină învaţă. Are pantofi frumoşi.
- Acasă, rochia împletită a mamei.
- În parc, zgomotul paşilor ascuns de gânduri.
- În gară, oameni cu pete pe obraji.
- În tren, macii bătuţi de vânt de-alungul şinelor.
- În taxi, dinţi falşi.
- În aeroport, fum şi copii blonzi fugind cu batistele în mână.
La sfarşit, 5 ore de tren, juma de oră de taxi, două ore de aeroport, 2 ore jum de avion, o oră de maşină. M-am întors. Unde o fi acasă…
May 26th, 2008 at 20:48
Ştiu, ştiu… Cumplit când ajungi să trebuiască să alegi între două ţări. Pe noi, cei plecaţi cu burse prin străinătăţuri, experienţa asta ne marchează pe tot restul vieţii. Asemeni combatanţilor din Vietnam, când ne întoarcem acasă ne simţim străini. Când plecăm de acasă, tot străini. Aş prefera să nu fi plecat niciodată…