Zebra Chronicles ramane aici si voi mai scrie din cand in cand.

aproape incognito

dovada…

Aici bântuie 3 personaje: Alex, Zebra şi Sofia. Vezi figura 1.

Cea mai zebră e Zebra. Ea n-a vrut să fie incertă, şi nici n-a vrut să aibă de ales, deci, pentru eliminarea contradicţiilor, n-a avut de ales şi a fost creată incertă. Ceea ce e foarte dificil de suportat pentru cineva care nu are de ales. Incertitudinea adică. Chiar dacă e de natură coloristică. Cea mai mare dorinţă a ei este să afle dacă e albă sau neagră.

Cea mai sâcâitoare e Alex. Ea n-a vrut să fie de sex feminin dar de la un punct încolo n-a mai avut de ales şi s-a resemnat, de fapt nimeni* n-a vrut ca ea să fie de sex feminin, dar de la un punct încolo n-au mai avut de ales şi s-au resemnat. Cea mai mare dorinţă a ei este să scrie mult. Şi ca Zebra să afle dacă e neagră sau albă. (Deşi ştie prea bine că dacă va afla vreodată că, de exemplu e albă, îşi va dori să fie neagră. Şi viceversa.)

Cea mai absentă e Sofia. Ea n-a vrut nimic pentru că nu ştie ce vrea, deci se poate presupune că a vrut de toate. Nu se ştie cine a creat-o, nu se ştie dacă i se trage de la bigbang sau de la vreun creator creativ. Ea există şi atât. Nu are nici o mare dorinţă, deci. Sau toate dorinţele ei sunt la fel de mari.

*(De la această afirmaţie face excepţie o mătuşă cu nume schimbat, care s-a dus de multe ori în Rusia).

Erudiţia zvântată pe balcon la soare a lasat-o mereu pe Sofia cu un gust amar de andivă.

La balconul pe sub care s-a plimbat Sofia mai demult, colţ cu magazinul verde de comic strips şi manga, se usca la vedere un volum franţuzesc de enciclopedie. Deşi era cam pe la etajul al doilea, Sofia a vazut clar că pe foaia umedă şi uşor înverzită se întindea un linx în repaos. Desenat, nu fotografiat. Sofia s-a gândit la ilustratorii de enciclopedii. Există cineva, undeva care are această meserie, desenează lincşi, pisici de rasă, gândaci, urşi polari, palmieri, şi altele de exemplu nicovale. Nu se ştie dacă Sofia a considerat vreodată cariera de ilustrator de enciclopedie, pentru că nu avem access la sistemul emoţional şi volitiv al Sofiei, ci doar la gândurile ei, adică la ce-i trece prin cap. Din asta se poate câteodată deduce şi ce vrea sau ce simte: ca un exerciţiu de reverse engineering.

(reverse engineering = the process of analyzing a subject system to (i) identify the system’s components and their interrelationships and (ii) create representations of the system in another form or a higher level of abstraction)

Andivele au apărut mai târziu, din piatră seacă cum s-ar spune, şi piatra trebuie să fi fost tare seacă, de vreme ce ele au fost foarte amare. Le-au mâncat împreună din bolurile de cristal ale unei mătuşi din Bucureşti, cu mobilă albă şi lei din china. Nu le-au mâncat cu mobilă albă şi lei din china, ci apartamentul mătuşii era cu mobilă albă şi lei etc. Şi apoi au ieşit pe balcon să vadă priveliştea din spatele blocului. Acolo au văzut cum stăteau înşirate câteva volume de enciclopedie franţuzească, care nu mai încăpuseră în rafturile mobilei albe. Sofia a înghiţit atunci în sec şi a simţit gustul amar de andivă nemestecată încă, undeva în cerul gurii.

Când s-a îndepărtat de balconul cu linx, colţ cu magazinul verde de comic strips şi manga, se gândea la andive. A înghiţit în sec şi a simţit gustul amar de andivă nemestecată înca. Undeva în cerul gurii…

Am chemat poliţia de vreo trei ori în viaţa mea. Poliţia a venit şi la mine, chemată de alţii. Tot de vreo trei ori, mai demult. N-a rezolvat nimic poliţia venită.

Am rămas doar cu impresia că oamenii se fac şi mai răi când li s-a chemat poliţia să-i potolească. De asta poate am rămas cu o teamă de a „chema poliţia”.

Teamă că răzbunarea va fi mare.

Teamă că poliţia nu poate rezolva conflictul de fapt.

Teamă că după ce poliţia a plecat, nimic pe lume nu mai poate salva nimic. Înainte de a chema poliţia ai măcar gândul, speranţa că „poţi chema poliţia”. După ce a venit şi n-a rezolvat nimic ce faci? Ce faci când arbitrul înarmat cu autoritate pe care il credeai în stare să rezolve problema, dispare în zgomot de sirenă?

Tot din regnul urechilier: Joi a vrut să ştie cu ce îşi delectează zebra urechile de ierbivoră indecisă.

Abia aşteptam o astfel de întrebare, căci iată ce am mai ascultat noi recent la flaşnetă.

Laurent Garnier - The Man With the Red Face

De ceva timp mă strădui să mă familiarizez cu genul techno. Fără mari succese, pentru că anume nu-l pot suferi. Cam asta este limita mea superioară de suportare la asemenea muzici reci cântate la toba electrică.

Djuma Soundsystem - The Djinns

Les Djinns - mai trance şi parcă direct dintr-o narghilea. Toba electrică disimulată oarecum de sunetele de coardă ciupită. A se asculta noaptea, conducând prin Amsterdam.

Patrick Wolf - The Libertine

Libertinul – de zbânţuit şi versurile sunt geniale. Un pic parcă despre ce citesc acum, care are legătură cu vestitul Casanova, probabil cel mai liber om dintre toţi oamenii posibili. Nici măcar Gog nu-l întrece, iar Gog e pură ficţiune (cred ?)

Laura Veirs - Phantom Mountain

Fain. În sprijinul scepticilor antici (via Pyrrhon din Elis), adevărul iată nu poate fi distins de miraj. :D

Am dat de Laura Veirs via Doug Savage, el fiind autorul clipului. Care este superbissim de jucăuş.

Beth Gibbons - Resolve

Beth e ca să rupem relaxarea intelectuală.

Portishead - Nylon Smile

Portishead e ca să ne treacă fiori pe şira spinării. Din ultimul album, desigur.

Hawksley Workman - Cocaine in Montreal

Şi asta n-are nici o legătură cu nimic, dar îmi place că e despre frumoasa decadenţă.

Am înţeles aseară, printr-un proces greu de relatat, ce înseamnă frica de singurătate. Înseamnă iubire. Ataşament. Legătură. Emoţie împărtăşită.

Înseamnă că în absenţa ei suntem liberi. Să iubim. Să împărţim. Să legăm. Să împărtăşim.

Cu bucurie, din biblioteca universităţii Utrecht şi cu multe mari îmbrăţişări pentru Cwissu,

alex

I don’t normally write here, but this is a special occasion ;-). Please check out below banner:

Alex & myself would really appreciate that you check out this site, and pledge to download Firefox 3 on Download Day 2008. This is to help Firefox set a new World Record. Let’s hope they succeed (& maybe beat IE in the process ;-)).

Thanks!
Gunthy

Later-edit (from Alex): Firefox for President!  :))

A continuat cu o jumătate de oră de tren, trei sferturi de autocar, 2 ore de aeroport, 2 ore juma de avion, 10 minute de trecut strada în faţă la aeroport, o oră autobuz (şi un lifestory întretimp), o oră de plimbare, [...]. iarbă kaki, răcoare, vin alb, semi-vis, semi-somn.

Aşa a fost prima zi. Am fost în România, se înţelege. Maraton, pentru că am vrut să recuperez 8 luni în 5 zile.

Am rămas cu următoarele imagini:

• În autobuz, o profesoară de mate (Hidoşenie. Mătrăgună. Aligator) povestind întâmplări de la bac unei puştoaice (Ruptă din soare. Ochi mari. Căpruie. Tenişi roşii) care se pregătea pt bac.
• La toaletă în aeroport, ţigănci îşi numără banii. În toaletă, nici zăranie de h.ig.
• Pe terasă la Green (cu câine şi femei cu bentiţă şi sandale), masa plină de ciocolată, marţipan şi gentuţe.
• Pe strada Panselelor, teii tăiaţi.
• La Alina, curcubeu în colţul camerei.
• La resto, pepenele galben lucrat cu linguriţa de Ma.
• În tren, studentă la medicină învaţă. Are pantofi frumoşi.
• Acasă, rochia împletită a mamei.
• În parc, zgomotul paşilor ascuns de gânduri.
• În gară, oameni cu pete pe obraji.
• În tren, macii bătuţi de vânt de-alungul şinelor.
• În taxi, dinţi falşi.
• În aeroport, fum şi copii blonzi fugind cu batistele în mână.

La sfarşit, 5 ore de tren, juma de oră de taxi, două ore de aeroport, 2 ore jum de avion, o oră de maşină. M-am întors. Unde o fi acasă…